Există în limba română o expresie veche de sute de ani și care încă nu și-a pierdut însemnătatea. „Țara lui Papură Vodă” exprimă un loc, o localitate, un județ sau o țară fără stăpân, în care nu se respectă și nu se urmează nicio regulă sau lege și unde fiecare face ce vrea. Expresia este strâns legată de niște evenimente istorice care au avut loc în Oltenia în secolul al XVIII-lea, pe baza cărora s-au născut numeroase legende locale. Atunci, în lipsa unei conduceri politice și a unor legi de funcționare, ținutul Olteniei a fost condus de haiduci, dintre care s-a remarcat Neagoe Papură, zis Papură Vodă.
În acea perioadă, Oltenia se afla la mijloc între trei mari puteri: austriacă, rusă și turcă. De fiecare dată când aceste state se războiau, ținuturile românești deveneau teatru de război. Așa s-a întâmplat în anii 1716-1718, în timpul Războiului austro-turc, încheiat în favoarea austriecilor odată cu semnarea Tratatului de pace de la Passarowitz din 21 iulie 1718. Prin acest tratat, Oltenia a fost cedată câștigătorilor, deși ea nu facea parte din Imperiul Otoman și nu se număra de partea pierzătorilor. Boierii craioveni nu s-au împotrivit, deoarece așa scăpau de sub influența turcească și puteau stabili mai ușor relații comerciale cu austriecii.
Din nefericire, austriecii s-au dovedit a fi mai aprigi decât orice alți cuceritori, încercând să instaleze în regiune o administrație publică susținută prin ajutor militar, dar și să convertească populația la catolicism. Scopul lor era acela de a alipi Valahia imperiului lor, fapt pe care nici măcar turcii nu-l reușiseră vreodată, în istoria de secole a năvălirii lor în regiune. Văzând acest lucru, toți locuitorii din regiune, de la mic la mare, au pornit o revoltă virulentă împotriva ocupației.
Majoritatea bărbaților au luat drumul codrilor, intrând în mișcări de rezistență și devenind haiduci. Aceștia pândeau caravanele austriece care duceau aurul și birul din Oltenia către Imperiul Habsburgic, prăduindu-le și ucigându-i pe soldații austrieci. Amploarea și popularitatea haiduciei erau atât de mari încât se spunea în popor că tinerii care nu se făceau haiduci și nu omorau soldați imperiali nu erau bărbați adevărați și, astfel, nu se puteau însura.
Dintre tinerii haiduci olteni, foarte cunoscut era cel numit Pavel Lotru din Bălcești. Pe el îl cunoșteau după nume și după faptă și austriecii, care în zadar l-au căutat mai bine de trei ani, căci nu au reușit să-l prindă. Acesta scăpa de fiecare dată deoarece ținea de ibovnice nevestele unor bogătași nemți și unguri din Sibiu, care îl anunțau tot ce se vorbea în casa lor despre austrieci și haiduci. În 1726, una din aceste femei i-a povestit lui Pavel despre o mare caravană austriacă ce va trece prin Oltenia după ce a colectat birurile din Ungaria, Croația și Ardeal. În caravană s-ar afla 20 de căruțe pline ochi cu saci cu aur, dar mulți soldați imperiali le-ar păzi. Știind că nu poate face față singur unei asemenea provocări, Pavel Lotru din Bălcești a chemat în ajutor cetele de haiduci conduse de Radu Ursan și Neagu Papură. Împreună, haiducii olteni au atacat caravana în apropiere de Drăgășani, furând toată bogăția, păstrând câte ceva și pentru ei, dar dând apoi grosul banilor sătenilor din toată regiunea Olteniei. Așa de tare a afectat acest jaf Imperiul Habsburgic, încât austriecii au demis pe loc conducătorul Craiovei.
Câțiva ani mai târziu, în 1733, a avut loc un alt act de răzmeriță din partea oltenilor. Legenda spune că, în ajunul Crăciunului din acel an, mai mulți olteni și soldați imperiali se aflau la hanul Puțureanu din centrul Craiovei. Unul dintre soldați, pe nume Lorincz, cu mintea tulbure de la băutură, a prins pe una din hangițe, sărutând-o cu foc. În cârciumă se afla atunci și un haiduc, logodnicul hangiței, care, văzând actul ofensator, s-a pornit a-i căra la pumni austriacului să-l țină minte și să-l pomenească. În scurt timp, gâlceava dintre cei doi s-a transformat într-o bătaie generalizată între olteni și soldații imperiale. Văzând că n-o scot la capăt cu oltenii, soldații au fugit și s-au ascuns în garnizoana aflată în apropierea comandamentului. Nu la mult timp după aceea, o mulțime de craioveni s-a strâns la poarta garnizoanei cu furci și topoare în mână, cerându-l pe Lorincz. Aflând comandantul armatei austriece cum a încălcat soldatul conduita militară, l-a pedepsit pe acesta trimițându-l la carceră. Dar nici așa nu a putut calma mulțimea furibundă, care voia să-și facă singură dreptate. După câteva ore de asediu asupra garnizoanei, craioveni i-au dat foc, în incediu pierind toți cei 375 de soldați austrieci.
Aflând de aceste evenimente care aveau loc în Oltenia, curtea de la Viena a dat ordin să se retragă trupele austriece din regiune și să fie înființat un corp de oaste locală care să-i prindă pe haiduci și să-i ajute să-și păstreze autoritatea în zonă. În anul 1734, cea mai mare parte a armatei austriece se retrăgea, lăsând locul unei armate de mercenari angajați din rândul bărbaților olteni, numiți panduri, conduși de Neagu Papură. Ce nu și-au dat seama austriecii a fost că, asemenea lui Neagu Papură, mulți haiduci s-au înscris pe listele pandurilor, alegând să primească solda fără să miște un deget, în timp ce unii dintre ei și-au văzut în continuare și de haiducie în același timp. Practic, Imperiul Habsburgic a plătit niște haiduci olteni ca să se prindă pe sine sau pe alți haiduci, fără ca, timp de doi ani, să aibă loc vreo arestare.
Când au băgat de seamă austriecii că ideea lor nu dă roade, au încetat să-i mai plătească pe panduri. Aceștia s-au răzvrătit și au atacat Craiova, ucigându-i pe reprezentanții administrației rămași în oraș și jefuind casele boierilor care simpatizau cu austriecii. Conform legendei, aceasta a fost picătura care a umplut paharul! După acest atac, austriecii au hotărât să plece definitiv din Oltenia. Ținând, însă, cont, că aici nu mai exista altcineva care să preia frâiele politice sau militare ale regiunii, după plecarea austriecilor s-a creat un vid de putere. Timp de câteva luni de zile, Oltenia a fost în anarhie, numărul violențelor crescând considerabil.
La intervenția boierilor rămași în Craiova, fostul haiduc și pandur Neagu Papură a fost însărcinat cu restabilirea ordinii. Nici el n-a rămas mult în fruntea oștii pământului, după câteva luni fiind înlocuit la cârma Olteniei de boieri și luând din nou drumul codrului și al haiduciei.
După scurta “domnie” a celui ce devenise cunoscut în popor drept Papură-Vodă, Oltenia a rămas timp de 35 de ani o regiune aproape independentă. Abandonată de austriecii în 1735, nu a putut fi revendicată nici de Țara Românească (deoarece, conform tratatelor internaționale, încă aparținea Imperiului Habsburgic), nici de Imperiul Otoman (care, fiind în pragul unui nou război cu turcii și austriecii, nu au mai căutat să-și extindă granițele).
Legenda spune că acea perioadă ar fi fost una din cele mai prolifice din istoria regiunii, deoarece, în lipsa unui stăpânitor care să colecteze biruri, populația a prosperat. Deși nu exista un sistem de legi, nici multe fărădelegi nu s-au făcut, cunoscut fiind că haiducii erau de partea norodului, apărându-l. Orice problemă altădată rezolvată prin judecată se termina acum prin mica înțelegere. În acest context istoric destul de relaxat a fost benefic, atunci construindu-se multe case și biserici și deschizându-se numeroase ateliere meșteșugărești.
Bibliografie:
· Constantin C. Giurescu, „Istoria României în date”. Editura Enciclopedică Română, 1971
· Costel Crangan, “De unde vine expresia „Ţara lui Papură Vodă“. Două momente istorice complet diferite au creat sensul cunoscut astăzi”, 26 martie 2018, https://adevarul.ro/locale/galati/de-vine-expresia-Tara-papura-voda-doua-momente-istorice-complet-diferite-creat-sensul-cunoscut-astazi-1_5ab79d90df52022f75008e0e/index.html
· Daniel Roxin, “Povestea uimitoare din spatele expresiei “Țara lui Papură Vodă””, 20 mai 2016, http://www.cunoastelumea.ro/povestea-uimitoare-din-spatele-expresiei-tara-lui-papura-voda/
· “Ţara lui Papură Vodă – sensul şi originea expresiei”, 26 martie, 2018, https://destepti.ro/tara-lui-papura-voda-sensul-si-originea-expresiei
„Ţara lui Papură Vodă, în vremea lui Pazvante Chioru”, 6 iulie 2014, https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/07/06/tara-lui-papura-voda-in-vremea-lui-pazvante-chioru/