Mănăstirea Vodița din județul Mehedinți se numără printre primele mănăstiri atestate documentar din Țara Românească, fiind ctitorită în secolul al XIV-lea de Sfântul Nicodim. Înființarea mănăstirii este învăluită într-un aer de mister și legendă: se spune că Dumnezeu i s-ar fi arătat Sfântului Nicodim în vis, indicându-i locul unde să ridice o mănăstire. Conform legendelor, sfântul a plecat în căutarea locului văzut în vis și a trecut Dunărea de la sud la nord mergând pe mantia sa.
Născut în Serbia în secolul al XIV-lea, într-o familie valahă, Nicodim a îmbrățișat și propovăduit religia ortodocsă, devenind starețul unei mănăstiri de pe Muntele Athos. Într-o noapte, călugărului Nicodim i s-a arătat în somn Dumnezeu (după alte surse Maica Precista sau un trimis al Domnului), care i-ar fi poruncit înființarea unui așezământ monahal într-un loc stâncos și împădurit, numit “la cascade”:
– Nicodime, tu stai aici, în bunăstare și pace, în timp ce frații tăi întru credință de dincolo de Dunăre sunt chinuiți pentru că nu pot să-și slujească Dumnezeul. Haide, dară, de te scoală și mergi cât mai repede și ajută-i pe aceștia, pentru că numai așa se vor mântui.
După această apariție, Nicodim a luat cu el cele necesare și a părăsit Muntele Sfânt, pornind în căutarea locului văzut în vis. Și a răscolit călugărul întreg pământul până la Dunăre fără să întâlnească locul potrivit. Ajuns la malul Dunării, ar fi vrut Nicodim să-și continue drumul, dar nu i s-a arătat nicio cale de a trece apele învolburate și adânci ale fluviului. Fără noroc a mers în susul și în josul Dunării tot căutând el o cale de a traversa pe malul valah al Dunării. Neștiind încotro s-o apuce de aici, obosit și lipsit de merinde, Nicodim s-a așezat pe mal, la umbra unui copac. Nicio clipă, însă, nu i-a dat prin gând să nesocotească porunca primită în vis sau să renunțe la a căuta locul de la cascade. Și cum stătea sfântul la umbră, privind la apa curgătoare, pleoapele i s-au îngreunat și ochii i s-au închis, căzând într-un somn adând. Nici n-a apucat bine să adoarmă, că iarăși i-a apărut Dumnezeu în vis, spunându-i:
– De ce te-ai oprit, Nicodime? Oare ai renunțat să urmezi voia Dumnezeului tău? Ridică-te și trece Dunărea, să-mi închini în ținuturile valahe un lăcaș cum altul nu-i! Pe tine te așteaptă poporul valah să le deschizi ochii spre Dreapta Credință, să le dai putere și ajutor în anii ce urmează. Ridică-te, nu mai sta! Pornește cu încredere în mine spre ținutul valah, drept peste valurile Dunării, căci apele nu îți vor face niciun rău, ba chiar te vor purta acolo unde Eu îți poruncesc să ajungi. Întinde-ți mantia pe apă, iar credința ta în Mine îți va călăuzi pașii și lumina viața!
De cum a terminat Dumnezeu să-i vorbească, Nicodim s-a trezit din somn și, fără să se oprească vreo clipă să se gândească sau să pună la îndoială cuvântul Domnului său, și-a aruncat sutana pe apă, iar aceasta nu s-a scufundat, nici n-a pornit la vale odată cu Dunărea învolburată. Părea că haina îi plutea pe deasupra apei! Făcându-și semnul crucii, Nicodim a pus un picior pe sutană și cu celălalt a împins în mal, plecând de pe loc. În jurul lui, apa părea că ar curge mai lent decât restul Dunării, și nu de la apus spre răsărit, ci dinspre miazăzi spre ținutul valah. Așa se făcu că valurile îl purtară pe călugăr pe celălalt mal, unde se dădu jos în apropiere de Rușava (orașul Orșova de astăzi).
Văzând cum a fost martorul unei asemenea minuni, Nicodim s-a arătat recunoscător Dumnezeului său printr-o zi și o noapte de rugăciune neîntreruptă. De îndată ce a terminat să-i mulțumească Domnului, a pornit a cerceta locul unde l-au adus apele. A pornit spre un mic curs de apă și, ajungând într-o poieniță plină de flori și verdeață, pe care o încălzeau razele blânde ale soarelui, a hotărât să înalțe și acolo o mănăstire, cu numele de Mănăstirea Vodița (care înseamnă Mănăstirea dintre Ape).
După ce a terminat călugărul de pus temelia primei sale mănăstiri în ținuturile valahe, s-a dus pe Dealul Duhovnei din apropiere. Văzând panta însorită a dealului, s-a pus Nicodim să planteze viță de vie, ca să aibă călugării mănăstirii vin pentru sfintele slujbe duhovnicești. Legenda spune că a ridicat Sfântul și o conductă din olane de lut, ca să poată mustul stors în vie să ajungă din Deal până în pivnițele chiliilor mănăstirești. La primul rod al viei, mustul s-a transformat într-un vin dulce și bun, degrabă îmbătător pentru minte, trup și suflet.
Mai spune legenda că, văzând călugării care au venit alături de Nicodim să slujească în mănăstire cât de bun este vinul, au început să deguste din ce în ce mai mult. În loc să-l folosească la slujbe, începuseră să-l bea în loc de apă rece. Sfântul a observat comportamentul colegilor săi și nu a privit deloc cu ochi buni acest lucru. Prinzându-l într-o zi pe unul dintre călugări în timp ce ducea la gură un pahar cu vin în pivnițele mănăstirii, l-a pedepsit trimițându-l să construiască o altă conductă din olane de lut care să aducă în mănăstire apă de la un izvor din munți. Trudind din greu la construcția conductei, călugărul a învățat să nu mai încurce altă dată rânduirea lucrurilor și să rămână dedicat activităților duhovnicești. Se spune că izvorul captat de călugărul de la Mănăstirea Vodița mai curge și în ziua de azi, fiind captat și amenajat în apropiere de râul Vodița. Apa de acolo e atât de rece și de bună încât vara aburește sticlele și ostoiește setea mai bine decât orice altă licoare.
Astăzi, vechiul lăcaș de legendă al Mănăstirii Vodița zidit de Nicodim nu mai există. Se mai păstrează doar un un arc de poartă și o veche cruce de piatră, care aduc aminte călătorilor de mulțumirea dată de Sfântul Nicodim Dumnezeului său pentru minunea pe care a înfăptuit-o. În 2001, însă, în apropiere a fost construită și sfințită noua Mănăstire Vodița, cu o biserică românească tradițională și un ansamblu de chilii mănăstirești ce oferă vizitatorilor o oază de pace, liniște și credință.
În apropiere, atât pe malul românesc cât și pe cel sârbesc, mai există forme de relief ale căror nume mai amintesc de trecerea miraculoasă a Dunării de către Sfântul Nicodim pe mantia sa, cum ar fi “Dealul Călugărului” sau “Valea Călugărului”.
Tot în zonă se află și poteca Marcopici, de care se leagă o altă legendă locală. Poteca pornește din apropierea Mănăstirii Vodița și șerpuiește printre copaci până spre localitatea Jidoștița. Ea și-a luat numele de la unul dintre călugării mănăstirii, pe nume Marcu, care era mâna dreaptă a lui Nicodim. Om cu credință și frică de Dumnezeu, și Marcu își ducea zilele conform canoanelor bisericești, în rugăciune și post. Printre sarcinile acestuia la mănăstire se număra și dusul la târg la Jidoștița, pentru a cumpăra cele trebuincioase obștii mănăstirești și fraților săi călugări. Tot ducându-se Marcu la târg, într-una din zile i-au văzut ochii o fată mai frumoasă decât luna și soarele la un loc și pe dată s-a îndrăgostit de ea. Degeaba s-a împotrivit călugărul sentimentelor sale arzătoare, degeaba s-a rugat și a postit. În cele din urmă, ispita a fost mai puternică decât datoria sa, iar Marcu și-a dat întâlnire pe ascuns cu frumoasa fată la o fântână. Zis și făcut, a plecat călugărul pe o cărare neștiută și s-a întâlnit cu fata la fântâna așezată într-o poieniță de la mijlocul drumului dintre mănăstire și satul Jidoștița și mult s-au plăcut unul pe altul. S-au văzut o dată, s-au văzut de două ori, până când lui Nicodim i s-a părut că fratele său zăbovește plecat mult mai mult decât înainte. Bănuind că Marcu s-a abătut de la calea credinței lor, Sfântul Nicodim l-a urmărit într-o zi și l-a prins în fapt pe tânărul călugăr căzut în ispită. Drept pedeapsă, Sfântul i-a pus lui Marcu o sapă de lemn în mână, cu care să sape toată întinderea de la mănăstire până la fântâna tăinuită ca să facă un drum. Legenda spune că, arătându-i Nicodim cu mâna lui Marcu cărarea tăinuită în direcția fântânii la umbra căreia păcătuise, i-ar fi spus: Marco, prici! (Marcu, pe aici!), și de acolo ar veni numele potecii de astăzi. Rușinat și supărat pe sine însuși că a cedat ispitei și nu a fost vrednic în credința lui, s-a pus Marcu pe săpat și nu s-a oprit până când n-a făcut potecă până la fântână. Ajuns acolo, epuizat de oboseală, a pus capul de sapă și a adormit la umbra fântânii. Și a dormit călugărul atât de mult, până l-a prins somnul de veci. De atunci, spun bătrânii din satele apropiate Mănăstirii Vodița, fântânii i s-a zis Fântâna popii.
Bibliografie:
· Alexandra Georgescu, “Cea mai stranie legendă a unei mănăstiri. Călugărul Nicodim a trecut miraculos Dunărea la români plutind pe mantia călugărească”, 3 iulie 2015, https://adevarul.ro/locale/turnu-severin/cea-mai-stranie-legenda-manastiri-calugarul-nicodim-trecut-miraculos-dunarea-romani-plutind-mantia-calugareasca-1_55942039cfbe376e35c39c49/index.html
· Mihai Zorilă, “Viața și activitatea Sf. Nicodim de la Tismana”, 1991
· “Legenda potecii Marcopici”, http://www.pnportiledefier.ro/legende.html#p1