Legenda cea mai răspândită despre stâncile din Belogradchik este legenda celor două remarcabile figuri – Călugărul și Călugărița. În cele mai vechi timpuri pe cele mai înalte vârfuri din zona Belogradchik erau două mănăstiri: de bărbați și de femei. Printre călugărițe era una de o frumusețe extraordinară – sora Vitiniya(Vita). Înainte fata se întâlnea destul de des un cioban frumos, înalt, cu ochi negri și păr negru ca tăciunele. Acesta cânta foarte frumos la fluier. Vita asculta cântecele lui care curgeau ca un pârâu rapid și o dragoste mare începea să crească în inima ei. Părinții ei au trimis-o la Mănăstirea de Fete. Zile și nopți, Vita plângea singură în chilia ei întunecată. Dar într-o noapte Vita auzi vocea tristă, îndepărtată a unui fluier. Muzica venea de undeva din partea de sus unde era mănăstirea de bărbați. De atunci, în fiecare noapte, când restul oamenilor dormeau și se odihneau, Vita asculta cântecul fluierului care îi liniștea sufletul și aștepta astfel răsăritul soarelui. Au început să se întâlnească în secret cei doi iubiți. Un copil s-a născut, iar călugărițele au blestemat-o și au alungat-o din mănăstire. Iubitul ei o privea și se întreba cum putea să o ajute. Și dintr-o dată un miracol s-a întâmplat: pământul s-a cutremurat, iar mănăstirea de maici a fost aruncată într-un vârtej tumultuos, îngropându-i de vii pe toți cei dinăuntru. Vitiniya a fost pietrificată în timp ce se ruga pentru a-i fi cruțat copilul. Au fost pietrificați și călugării care fugeau. Pietrificat în fața ușii mănăstirii a rămas și Luca, iubitul Vitiniyei.
Și astăzi se pot vedea rămășițele mănăstirii prăbușite, călugării pietrificați și mai presus de toate- figurile pietrificate ale lui Luca și Vitiniya – Călugărul și Călugărița.