Date de contact: +40 249 511 344; Intrarea Muzeului, nr. 26, Caracal, 235200 (Casa Memorială Iancu Jianu)
Vreme de aproape 100 de ani, din primele decenii ale secolului al XVIII-lea până spre primele decenii ale secolului al XIX-lea, în Oltenia, ca și în alte zone ale țării a apărut și s-a dezvoltat haiducia. Haiducii erau cunoscuți în toate țările balcanice ca luptători pentru dreptate ce se opuneau puterii boierilor locali și abuzurilor asupritorilor străini, adevărați eroi ai oamenilor de rând. Faptele lor de vitejie, curaj și istețime au intrat în legendă, dându-le, de cele mai multe ori, o aură mitică.
Unul dintre cei mai vestiți haiduci din Oltenia, care s-a opus domniei, furând, tâlhărind și chiar ucigând la nevoie, a fost Iancu Jianu. S-a născut la Caracal în 1787, într-o familie înstărită cu moșii întinse în toată zona Oltului. Încă de tânăr, Iancu a dat dovadă de tărie de caracter și s-a ridicat împotriva stăpânirii, jurând că lupte pentru dreptatea celor necăjiți. Legenda lui Iancu Jianu este puternic înrădăcinată în folclor
Izvoarele vremii îl descriu pe Iancu Jianu ca fiind „un om scurt, îndesat, rumen la față, roș și cu mustață deasă și scurtă“. Deși era scund, se spune că era zvelt, agil și vânjos și că nu avea egal în țară într-o luptă dreaptă. Călăreț experimentat, foarte bun mânuitor al armelor, îndrăzneț și isteț, Iancu Jianu ar fi fost prins și arestat de mai multe ori, dar ar fi scăpat nepedepsit de fiecare dată prin diverse tertipuri. Istoria ne spune că, la apogeul puterii sale, Iancu Jianu conducea o adevărată armată, numărând în jur de 2.000 – 3.000 de haiduci și deținând chiar și trei tunuri.
Cu ajutorul acestora, în 1809, la doar 22 de ani, Iancu Jianu a condus o campanie la sud de Dunăre, ca răspuns la atacul pașei Pazvantoglu din Vidin asupra Craiovei. Păstrat în memoria colectivă cu numele de Pazvante, pașa Pazvantoglu este la rândul său un bine-cunoscut personaj de legendă în zona Olteniei și Vidinului. Într-una dintre încleștările dintre haiducii lui Iancu Jianu și iataganele Pașei, Iancu Jianu-i scoate un ochi temutului Pazvante, de unde acesta se și alege cu porecla de Pazvante Chiorul. Grav ranit de Jianu, el este salvat în ultima instanță de garda sa personală. Supararea peste măsura a Jianului este reținută în unele balade, celebre atât în România, cât și în Serbia și Bulgaria. Conform versurilor, Jianu ar fi strigat: “Cu mâna asta ți-am scos un ochi, tot cu mâna asta te omor, câine de păgân!”
Iancu Jianu continuă lupta împotriva turcilor ce jefuiseră și arseseră de nenumărate ori teritoriile de la nord de Dunăre și, alături de cetele de panduri olteni, răspunde cu foc focului pus de pașă Cetății Banilor – Craiova și satelor din Oltenia. Incendiază, la rândul său, Vidinul și Plevna, ucigând orice turc întâlnit în cale, neoprindu-se până nu distruge din temelie raiaua turcească de la Turnu Magurele, care devenise baza favorită de incursiuni a lui Pazvante.
Iancu Jianu în persoană aprinde fitilul care va arunca în aer moscheea din Turnu Măgurele. În urma acestor lovituri, turcii nu vor mai încerca niciodată construirea vreunui edificiu musulman în Țara Românească.
În zona Oltului se cântă și astăzi la nunță și serbări populare vechea baladă despre Iancu Jianu, care ar fi haiducit prin acele locuri:
“Frunzuliță de lipan,
N-ați auzit de-un Jian,
Şi de-un hoț de căpitan,
Care umbla prin păduri
Cu șaisprezece panduri.”
Și mai cunoscut este Cântecul lui Iancu Jianu, cântat de cunoscutul cântăreț de muzică populară românească Liviu Vasilică (https://www.youtube.com/watch?reload=9&v=PeZ7XUvKvpM )
Foaie verde, trei lămâi.
Iancule, de unde vii?
De la târg, de peste Jii
De la târg din Lisandrii (Alexandria)
Iancule, ce-ai târguit?
Iacă, lucru de nimic
De pe aur luai plumb
Să duc la copii în crâng
Că copiii făr’ de minte
Prăpădesc la gloanțe multe –
Prăpădesc la gloanțe multe.
Mai luai vreo trei ocauo. (ocale)
Să le iau pe seama mea
Le-oi da drumul când oi vrea
Când m-o ajunge potera, măi.Că eu sunt băiat fălos.
Eu duc potera pe jos.
Sunt băiat cu păr mănat
Cu șapte poteri mă bat –
Cu șapte poteri mă bat.
Mai podare, poderaș, hăi-hăi!
Mai podare, poderaș, măi!
Trage podul mai la vale
Că-ți trântesc un glonț în șale.
Și-ți zic vorbe de ocare.
Trage podu’ mai de-a drept
Că-ți trântesc un glonț în piept
Decât o pară la pod
Mai bine cu murgu înnot –
Mai bine cu murgu înnot, măi!
Că mi-e murgu cam nebun, hăi-hăi!
Că mi-e murgu cam nebun,
Trece Oltu ca pe drum –
Trece Oltu ca pe drum.
Și mi-e murgu cam nărod
Trece Oltul ca pe pod
Trece Oltul ca pe pod, măi!
Și la mal când m-o scotea
Mai nimic nu se uda
Doar colțul mi-l împingea, măi (Cântecul lui Iancu Jianu)
Deși haiduceau în întreaga Oltenie, Jianu și haiducii lui umblau mai mult pe malurile Oltului. Legenda spune că, într-o zi, haiducul și doi camarazi de-ai săi urcau pe un drum cu o căruță trasă de doi cai puternici. Căruța, acoperită cu coviltir, era plină de bani și alte comori furate. Când drumul lor spre Craiova s-a încrucișat cu cel ce cobora de la Ocnele Mari spre Slatina, haiducii s-au oprit la o fântână cu apă rece să-și potolească setea și să adape caii. Soarele era sus pe cer de nouă sulițe, căldura amortise orice suflare a câmpului, vântul amiezii amuțise și el. Așa se face că haiducii s-au întins la umbră să zăbovească nițel la răcoare, la adăpost de razele arzătoare ale soarelui. Deodată, un tropot de cai s-a făcut auzit și un nor de praf a acoperit soarele. Lângă căruță au descălecat câțiva arnăuți trimiși de domnie tocmai cu misia de a prinde răufăcătorii.
Nu se așezase încă vâltoarea colbului stârnit de copitele cailor când arnăuții s-au strâns chingă în jurul haiducilor tolăniți, cercetându-i și cerându-le socoteală. Haiducii s-au prezentat drept negustori plecați cu treburi la Slatina, mai puțin Jianu, care ridicându-se în picioare, încordat și gata fiind de luptă, le-a răspuns tărăgănat, mestecând încă în colțul gurii un fir de iarbă:
– Iar eu sunt Iancu Jianu.
Un val de râsete a străbătut rândurile arnăuților în timp ce se strângeau în jurul Jianului să îl cântărească mai bine din priviri:
– Vezi de nu! Că Iancu Jianu o fi mărunt ca tine! Iancu Jianu e de două ori și jumătate mai mare și de nouă ori mai arătos decât tine și nu-și pierde vremea tolănit pe lângă fântâni, a spus unul dintre ei. Si acestea fiind zise, încă râzând de așa o glumă, arnăuții săltară în șa și tot așa iute precum apăruseră se și topiră în depărtarea vălurită de căldură a drumului, grăbiți să nu piardă în van urma jefuitorilor.
După plecarea arnăuților, când graiul le-a revenit haiducilor ce-l însoțeau pe Iancu Jianu, aceștia s-au grabit de i-au cerut socoteală. Iancu a scuipat doar firul de iarbă pe care îl tot plimbase dintr-un colț al gurii într-altul, cât să își calculeze în tihnă mișcările și vorbele și abia apoi, zâmbind, le-ar fi răspuns:
– Că doar v-am mai spus, noi trebuie să avem viclenie și curaj ca să câștigăm ce dorim. Domnitorii au putere mai multă, dar noi trebuie să avem istețime, să spunem ce vor să audă și să îi facem să vadă ce vor să vadă.
Această legendă este doar un exemplu de ingeniozitate și istețime de care a dat dovadă Iancu Jianu.
Bibliografie:
• „Iancu Jianu (1787-1842)”, http://www.iancu.com/iancu-jianu-1787-1842/
• Mirela Marinescu, „Legende de pe meleaguri oltenești”, 7 septembrie 2013, https://www.gds.ro/Local/2013-09-07/Legende+de+pe+meleaguri+oltenesti/
• „Casa Memoriala „Iancu Jianu””, http://cniptcaracal.ro/index.php?page=casa-memoriala-iancu-jianu-mobil
• Dan Cârlea, “Istorii și legende cu haiduci celebri”, 18 ianuarie 2013, http://ziarullumina.ro/istorii-si-legende-cu-haiduci-celebri-77272.html
• Nicu Parlog, “Povestea lui Pazvante Chioru’”, 9 august 2008, https://www.descopera.ro/cultura/3144977-povestea-lui-pazvante-chioru