În peșteră trăia un zmeu, adânc în unele dintre galeriile cu cele mai mari camere ale peșterii. Nimeni a putut ajunge acolo. În galeria de intrare era un lac atât de adânc că nici fundul nu i se vedea. Oricine a încercat să traverseze lacul a murit. Se îneca și murea. Nimeni nu a văzut zmeul, iar acesta nu a făcut nici un rău, dar destul des de pe câmp se vedea deasupra intrării în peșteră un nor alb care se ridica într-un vârtej de vânt, străbătea pădurea deasă și dispărea. Unii spuneau că zmeul se ascundea în acest nor și că ieșea să se ducă acasă.
Într-una dintre casele modeste de țară din zonă a trăit familia lui Valko Goranski. Avea doi băieți, Petko și Goran și o fată Petra, care era foarte frumoasă. Într-o zi Petra s-a dus la câmp să muncească. În acel moment, un nor alb de argint s-a ridicat din peșteră, s-a transformat într-un glob asurzitor, care apoi s-a transformat într-un vârtej teribil care se deplasa ca un enorm monstru și se apropia de câmpurile pe care se afla Petra. Odată cu această vijelie, fata a dispărut de pe câmp. După toate acestea păstorii au început să vorbească în sat că au văzut-o pe Petra sus, lângă peșteră, îmbrăcată într-o rochie frumoasă stând în fața intrării întunecate. Oamenii au hotărât că este fermecată de zmeu. Toți spuneau că ea trăiește cu zmeul în peșteră.
Legenda spune că înainte de strângerea recoltei, zmeul lua din întreaga regiune cele mai fine, mai curate și mai mari boabe de grâu și pe le făcea făină albă pură, iar din primii cei mai mari, copți struguri făcea un vin gros care putea fi cărat chiar și într-un prosop.