Stâncile Însângerate – așa au numit oamenii stâncile la poalele trecătorii Vrattsata.
Toate acestea s-au întâmplat în ultimele zile, înainte de căderea orașului medieval Vratitsa sub dominație otomană. Voievodul Radan și armata sa au fost ultimii apărători ai cetății Vratitsa. Ei au apărat libertatea oamenilor din Vratitsa cu ultimele lor forțe și fără muniții, în timp ce invadatorii veneau din ce în ce mai mulți și mai agresivi. Radan privea norii negri care acopereau cerul și inima i se strângea de tristețe. Un alt gând care îi frângea inima – a plecat și a lăsat-o singură acasă pe singura lui fiică – Elitsa. Ea a rămas fără mamă încă de la naștere. A crescut-o cu ajutorul uneia dintre surorile sale. Era lumina și bucuria vieții sale. Iar acum că a crescut, a devenit o minune de fată. Întregul oraș o admira, nu doar pentru frumusețea ei, ci și pentru bunătatea și mâinile ei pricepute. Sfârșitul regatului bulgar sosise – voievodul știa deja asta – iataganul turcesc tăia și cele mai zdravene rădăcini ale copacului său vechi de un secol. Dacă cădea și Vratitsa, nu mai era nimeni care să oprească înrobirea. Și vor continua să-i pângărească țara, să ardă și să distrugă, să măcelărească și să spânzure. Și nimeni nu va fi cruțat, tineri sau bătrâni. Și a înțeles atunci, atât cu mintea cât și cu inima că nu mai are altceva de făcut decât să caute mântuirea în moarte. Radan trase sabia din teacă, strângând mâna tremurândă a lui Elitsa și o conduse repede prin curtea din spate spre stânca care se ridica lângă zidul cetății. Au urcat pe stâncă pentru a privi pentru ultima oară orașul lor de la înălțime, să-și ia rămas bun de la tot ce le era drag și atunci puteau să caute mântuirea … Mai întâi pentru Elitsa și apoi pentru el. Ei au decis să moară ca bulgari liberi, în numele credinței lor drepte…
„Stânca însângerată” – așa au numit oamenii stânca de la poalele trecătorii Vratsata, care a absorbit sângele ultimului lor protector Radan Voievod și al fiicei sale Elitsa în acei ani tulburi.